-Descriere-
Cianotipia este una dintre cele mai vechi tehnici fotografice, prin care se obțin imagini de un albastru profund și inconfundabil. Astăzi face parte din familia proceselor fotografice alternative, alături de tehnici precum carbon print, gum bichromate, platinum print și multe altele.
Procesul se bazează pe o reacție între două săruri: citratul de fier amoniacal și fericianura de potasiu. Amestecate și aplicate pe o suprafață poroasă (hârtie sau textil), ele creează un strat verde-gălbui, aparent banal. Dar sub acțiunea razelor UV, ionii de fier își schimbă starea de oxidare și se transformă în pigmentul insolubil albastru de Prusia.
Cu alte cuvinte, lumina soarelui declanșează o reacție chimică ce transformă o suprafață tratată într-o imagine vizibilă. Dacă așezi pe ea plante sau obiecte, acestea blochează parțial lumina: zonele expuse devin albastre, iar umbrele rămân deschise la culoare.
-Etimologie-
Cuvântul cianotipie vine din greacă:
-
„kyanos” (κύανος) = albastru închis,
-
„typos” (τύπος) = imprimare, amprentă, model.
Așadar, cianotipie = „imprimare în albastru”.
-Istorie-
În primăvara lui 1842, Sir John Herschel – astronom, dar și chimist pasionat – experimenta cu săruri de fier pentru a observa reacțiile lor la lumină. Tehnica descoperită întâmplător s-a dovedit utilă pentru copierea textelor și desenelor, un fel de „xerox manual” al vremii.
Un an mai târziu, în 1843, botanista Anna Atkins a intuit potențialul artistic și științific al metodei. Ea a început să realizeze fotograme, așezând alge și plante direct pe hârtia fotosensibilă și lăsând soarele să le imprime siluetele. Între 1843 și 1853, Atkins a publicat British Algae: Cyanotype Impressions – prima carte ilustrată fotografic din lume. Cele aproape 400 de planșe create de ea rămân și astăzi printre cele mai frumoase mărturii ale începuturilor fotografiei.
După această perioadă de pionierat, cianotipia a intrat în zona practică. Din anii 1870, a fost adoptată de ingineri și arhitecți ca metodă simplă și ieftină de reproducere a planurilor tehnice – celebrul blueprint. Timp de aproape un secol, cianotipia a fost privită mai degrabă ca un instrument utilitar decât ca artă.
Astăzi însă, procesul cunoaște o adevărată renaștere artistică. Exact ca în vremea Annei Atkins, suprafețele trebuie preparate manual, imaginile se obțin prin contact direct și expunere la lumină, iar acel albastru intens – odinioară considerat „nefotografic” – este tocmai ceea ce fascinează și diferențiază cianotipiile de alte tehnici.
-Încheiere personală-
Pe mine această tehnică m-a cucerit pentru că îmbină trei lucruri care fac parte din cine sunt: știință, natură și artă. De fiecare dată când ridic o frunză de pe hârtia fotosensibilă și descopăr urma lăsată de soare, am senzația că particip la un mic miracol.
Acesta este doar începutul: în articolele următoare vei găsi sfaturi practice despre cum să creezi propria cianotipie, dar și povești din universul handmade Decodru.